Pestera Magura - Muntii Bihor
Peştera Măgura. Localizare şi căi de acces. Intrarea în Peştera Măgura se află în versantul drept al Văii Sighiştelului (bazinul Crişului Negru), imediat în aval de canionul pe care îl formează cursul superior al acesteia, la o altitudine de 555 m şi la 40 m diferenţă de nivel faţă de patul văii. Din comuna Câmpeni, situată pe DN 75 (Lunca-Turda), la 7 km de oraşul Dr. Petru Groza şi având punct de staţie pentru cursele din direcţiile Oradea şi Câmpeni, se ramifică un drum accesibil mijloacelor auto până la ieşirea din satul Sighiştel (3 km).
De aici se urcă în lungul văii urmărindu-se o potecă marcată cu triunghi albastru, care ajunge în cele din urmă sub Vârful Ţapul. După aproximativ 4 km apare peisajul sălbatic al canionului Văii Sighiştelului. O cărare se desprinde din faţa acestuia spre stânga, părăsind marcajul şi urcând la început prin pădure, apoi peste o limbă de grohotiş, dincolo de care apare intrarea în peşteră. În afara gospodăriilor din satul Sighiştel, nu există alte posibilităţi locale de cazare.
Date istorice. Prima descriere, însoţită de o schiţă a principalelor galerii, este publicată de G. Hazay în 1887. În anii 1921 şi 1922, peştera se numără printre obiectivele campaniilor biospeologice întreprinse de Emil Racoviţă, R. Jeannel şi P. A. Chappuis. Explorarea completă a cavităţii şi ridicarea unui plan amănunţit sunt rezultatul cercetărilor efectuate în perioada 1956-1962 de Secţia din Cluj a Institutului de speologie „E. Racoviţă” în colaborare cu M. Bleahu şi V. Puşcariu.
Descriere. Caracterizată în primul rând prin excepţionala bogăţie şi diversitate a concreţiunilor pe care le adăposteşte. Peştera Măgura este considerată ca una din cele mai frumoase cavităţi subterane ale ţării. Ea este constituită dintr-un labirint de galerii lipsite de denivelări importante şi în general uşor accesibile, a căror lungime însumează 1500 m. Deschiderea larg arcuită, cu o înălţime de 6 m şi o lăţime de 10 m, se continuă cu o galerie spaţioasă, rectilinie, în care formaţiunile stalagmitice îşi fac foarte curând apariţia şi care se termină în Sala Mare, după ce depăşeşte un pilon gros de calcar.
Această sală este un fel de intersecţie, care pune în evidenţă cele două aliniamente tectonice care au direcţionat formarea golului subteran. Cel dintâi, orientat nord-sud, este materializat în primul rând de Galeria de Intrare. Cel de al doilea, desfăşurat pe direcţia nord-est-sud-vest, corespunde ramificaţiilor acesteia: spre dreapta se deschid Galena Vălului şi Galeria Gururilor, bogat concreţionate, care iau sfârşit în Sala Minunilor; spre stânga se pătrunde pe sub bolta joasă a Galeriei Şanţurilor pentru a răzbate într-o îmbinare de săli încăpătoare oferind de asemenea o gamă largă de concreţiuni. Pe acelaşi aliniament se situează şi ultimul sector al peşterii, cuprinzînd Sala Liliecilor, Sala Gururilor şi Galeria Urşilor, aceasta din urmă având în capătul său un sorb în prezent inactiv.
Peştera Măgura ar putea fi considerată ca un aliniament fosil al drenajului subteran care străbate în momentul de faţă Peştera Coliboaia, dar argumente care să întărească această presupunere sunt greu de găsit în configuraţia actuală a reliefului. În depozitele de umplutură care acoperă planşeul au fost descoperite numeroase oase aparţinând cu precădere ursului de cavernă, iar într-un diverticol al Galeriei Urşilor se conservă urme de activitate ale acestui mare mamifer (urme de gheare şi suprafeţe de stâncă lustruite prin frecare). Peştera adăposteşte şi o bogată faună subterană, din rândurile căreia se remarcă prin abundenţa sa coleopterul Pholeuon leptoderum hazayi; uneori, de pildă în jurul unui cadavru de liliac, se concentrează mii de astfel de insecte.
Condiţii de vizitare. Datorită importanţei pe care o prezintă sub raport cristalografic, bio-speologic şi paleontologic, Peştera Măgura este declarată monument al naturii iar vizitarea ei nu poate fi făcută decât cu respectarea tuturor normelor prevăzute de lege. Nu sunt necesare decât mijloace individuale de iluminat. Autor Gh. Racoviţă