Stațiunea Moinesti - Potențialul Turistic Natural si Antropic - Explorează România cu noi!

InfoGhidRomania.com
Du-te la conținut
Booking.com
Booking.com

Stațiunea Moinesti - Potențialul Turistic Natural si Antropic

STATIUNI > STATIUNI ROMANIA
POTENȚIALUL NATURAL
 
1. Izvoarele cu apă minerală din Parcul Băi au fost  descoperite în anul 1856.
Printre pacienţii veniţi pentru cură balneară la Moineşti, în vara anului 1909 se regăseşte marele pictor român Ştefan Luchian, care a fost impresionat de peisajul „scânteietor” de la Moineşti şi a pictat mai multe tablouri cât a stat aici.
Este de amintit ca în zona izvoarelor, undeva lângă podeţul de astăzi, a existat până către 1955, o baie evreiască pentru „ritualuri de curăţare trupească de vinerea” (shabbat) pe care o foloseau şi cei de rit ortodox, ba chiar, în urma unei înţelegeri, li se dădea voie elevilor de la „Şcoala de băieţi” să facă acolo baie o dată pe săptamână, mai ales duminica. Indicațiile terapeutice prezentate în buletinele de analiză pentru două dintre sursele de ape minerale sunt următoarele:

  • Izvorul nr. 1 – este recomandat pentru a fi folosit în cură internă, pentru: afecțiuni ale tubului digestiv (gastro-duodenite cronice, enterocolite cronice nespecifice), afecțiuni hepato-biliare, ce necesită cure de colereză (dischezii biliare, colecistite cronice, sechele postoperatorii pe căile biliare), boli de nutriție și metabolism;

  • Izvorul nr. 2 – este recomandat în cura internă, pentru: afecțiuni ale tubului digestiv (gastro-duodenite cronice, enterocolite cronice nespecifice), afecțiuni hepato-biliare, ce necesită cure de colereză (dischezii biliare, colecistite cronice, sechele postoperatorii pe căile biliare), boli de nutriție și metabolism.
Izvoare cu ape minerale
2. Parcul Băi reprezintă pentru municipiul Moineşti cea mai renumită şi cea mai importantă zonă verde amenajată, aceasta lăudându-se cu o istorie de aproximativ 160 ani, grație descoperirii, în acest perimetru, a izvoarelor cu apă minerală. Suprafaţa parcului este de 33,75 ha, distanţa dintre extremităţile sale geografice de pe axa NE-SV fiind de 1350 m, iar lăţimea maximă ( axa NV-SE) de 335 metri.

Acest spațiu verde reprezintă un loc prielnic pentru plimbări, practicarea de sporturi, jocuri, odihnă în aer liber grație microclimatului ozonat, florei existente (salcâmii cu vârstă de peste 100 ani, mesteceni, arini, brazi, ulmi) și a amenajărilor realizate printr-un proiect demarat cu fonduri europene, în valoare de aproximativ un milion de euro.
În această oază răcoroasă de verdeață, temperatura pe timpul verii este cu 4-5°C mai mică decât în restul orașului.
3. Rezervația Naturală „Pădurea cu Pini” - este singura rezervaţie de pin negru canadian din țară și printre puținele din Europa. Aflată pe versantul sud-estic al Dealului Osoiu şi cu o suprafaţă de 15 hectare, pădurea a fost plantată de Societatea petrolieră „Steaua Română” în anul 1927, cu scopul de a contracara producerea alunecărilor de teren din zonă.

Constituie o arie naturală protejată instituită prin Legea nr. 5/2000, ce corespunde categoriei a IV-a IUCN (rezervație naturală de tip mixt), și reprezintă nu numai o zonă de conservare a Pinului negru (Pinus nigra), dar are și o importanță deosebită pentru turism, prin posibilitățile de agrement pe care le oferă și valoarea peisagistică. Prezența ariilor natural protejate favorizează practicarea turismului științific, acesta reprezentând cu precădere o destinație pentru elevi, studenți, instituții de cercetare științifică din domeniu.
POTENȚIALUL ANTROPIC

 
A. BISERICI

 
1. Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Hangani (Monument Istoric B)
 
Biserica „Sfânta Cuvioasa Parascheva” se află în cartierul Hangani, pe o colină mică, la o distanţă de 200 metri de locul în care pâraiele Ghertoi şi Văiugele se unesc. Lăcașul de cult a fost construit în 1676 de către Sandu şi Parascheva Leondaru, cu ziduri din piatră brută, fundaţie din piatră şi a trecut prin mai multe faze de restructurare: în anul 1768 a fost reconstruit din temelii, în anul 1870 i-au fost refăcute faţadele, iar în anul 1896 i s-au adăugat un pridvor şi un turn. Biserica este clasată  de către C.S.A.C. ca monument istoric și este înregistrată la nr. 191. Ca obiecte de valoare documentară putem menționa: Cazania din 1775, un Octoih Mic din 1792, clopotele din 1767.
Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Hangani
2. Catedrala „Naşterea Maicii Domnului şi Sfântul Ierarh Nicolae” este cel mai vechi lăcaş de cult ortodox din Moineşti, care a trecut prin mai multe faze de construcţie. În anul 1980, în incinta edificiului religios, s-au găsit rămăşiţe umane, aceasta ilustrând dovada existenţei unui mic cimitir înainte de anul 1500.

În primele secole după pătrunderea creştinismului în Moldova, pe locul unde este în prezent biserica Sfântul Nicolae, s-a înfiinţat o sihăstrie sătească (un schit de călugări pustnici care sihăstreau în pădurile din imprejurimi). Călugării au construit o mică biserică din lemn cu hramul Sfântul Nicoloae. În zilele de duminică şi sărbători, pustnicii veneau la acest schit, îşi mărturiseau gândurile, ascultau Sfânta Liturghie şi se împărtăşeau cu sfintele taine, apoi se retrăgeau iar la locurile lor de linişte pentru post şi rugăciune. Acest schit oficia şi toate serviciile religioase pentru locuitorii izolaţi din imprejurimi şi a celor din cătunele şi satele Văsieşti, Urmeniş (Hangani), Pârâul, Dealu Mare, Lucăceşti, Valea Arinilor, Rusăeşti şi altele.

Dacă prima construcţie a bisericii a fost în totalitate din lemn, treptat, aceasta a fost înlocuită cu o lucrare din piatră, apoi din cărămidă. Actualul edificiu a fost ridicat în 1998 ce are în componenţa lui o navă centrală, două nave laterale, un pronas cu lăţimea de 11,32 m, un naos al cărei cupolă măsoara 21,50 m şi un turn înalt de 28,6 m. Catapeteasma este alcătuită din lemn de tei, iar stilul în care a fost realizată este cel brâncovenesc. Lucrările pentru biserică au continuat şi după 2002, 6 ani mai târziu realizându-se la intrare icoana Sfântului Ierarh Nicolae în mozaic.
În momentul de față, se desfășoară lucrări de pictură din nou, tehnica fresco.
Catedrala „Naşterea Maicii Domnului şi Sfântul Ierarh Nicolae”
3. Biserica „Sfântul Gheorghe” este una dintre cele mai vechi edificii religioase din Moineşti. Pe locul construcţiei actuale, cu câteva sute de ani în urmă era o poiană vastă, iar pe raza cartierului Văsâieşti trăiau, cu propriile rânduieli, ostaşii moldoveni însărcinaţi să păzească linia care despărţea teritoriul Moldovei de cel al Transilvaniei. Ostaşii care au luptat împotriva trupelor maghiare are regelui Matei Corvin, aparţineau domnitorului Ştefan Cel Mare au fost înjumați în acea poiană. În anul 1500 este ridicată o biserică de lemn, însă 300 ani mai târziu este mistuită de un incendiu care a cauzat multe pagube în zona Moineştiului.

Catapeteasma bisericii „Sfântul Gheorghe” a fost realizată în anul 1859, iar pictura interioară a fost executată în 1937, cu restaurări în 1976 şi în 1983 de pictori locali. Tot în această perioadă a fost adus un clopot din bronz ce cântarea 750 kilograme, iar în 1983 construcţia religioasă a fost resfinţită de Eftimie Luca, Episcopul Eparhiei Romanului şi Huşilor. De-a lungul existenţei sale, biserica a fost vizitată de personalităţi care au avut drum pe aceste meleaguri. Astfel, îl putem menţiona pe Nicolae Iorga, pe Ministerul Instrucţiei Publice, Constantin Angelescu şi pe Ministrul Finanţelor, Mircea Canciov.

Unul dintre cele mai importante evenimente ce au avut loc la biserica „Sfântul Gheorghe” a fost aducerea raclei cu moaştele Sfintei Parascheva în 1947, când a avut loc o secetă cumplită. Ca o minune, după lungi rugăciuni pentru Sfânta Parascheva, a început să plouă liniştit, iar pământul a fost din nou roditor.
4. Biserica de lemn în stil maramureșean „Sf. Pantelimon” se află în incinta Spitalului Municipal de Urgenţă Moineşti având hramul „Sfântului Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon”. Piatra unghiulară a acestui sfânt locaş a fost pus de PS Ioachim Băcăuanul, Episcop Vicar al Episcopiei Romanului şi Bacăului în ziua de 20 iulie 2007.

Biserica este construită din lemn, acoperită cu şindrilă în stil maramureşean, pe fundaţie de beton placată cu piatră de Slănic. Edificiul a fost ridicat în mai puţin de o lună de o firmă din Baia Mare, având suprafața de 70 de metri pătraţi, iar lungimea şi lăţimea de 15, respectiv 5 metri. Arhitectura construcţiei este în stil maramureşean, evidenţiindu-se turnul înalt de 19 metri.
Biserica de lemn în stil maramureșean „Sf. Pantelimon”
B. Monumente comemorative și de artă plastică
 
Monumentul „DADA” Tristan Tzara este unul dintre cele mai importante şi mai cunoscute atracții antropice din municipiul Moineşti, fiind „un punct de referinţă în peisajul cultural al localităţii”. Aflat în N-E localitaţii, pe drumul care duce spre Bacău, monumentul a fost construit în memoria lui Tristan Tzara.
 
Ridicat de sculptorul german de origine română Ingo Glass (a primit distincția de cetățean de onoare al municipiului Moinești în 2018, monumentul DADA este alcătuit din 4 litere („D”, „A”, „D”, „A”), repetate la interior și răsucite la 90 grade, așezate pe o suprafață mozaicată cu inscripția T-Z-A-R-A, reliefând faptul că titulatura exactă a ansamblului monumental este „Tzara DADA”.
 
Dimensiunile edificiului sunt impresionante: 25 metri lungime, 2,6 metri lăţime, 10 metri înălţime, iar întreaga creaţie artistică, alcătuită dintr-o combinaţie de beton cu oţel, cântăreşte 120 tone.
Monumentul „DADA”
Ansamblul monumental „Cavalerul Tristan Tzara” a fost realizat în 2013 de către artistul plastic Romeo Dumitrescu (București) în concepția cinetic aleatoriu, aproape în totalitate din aluminiu șlefuit. Monumentul îl prezintă pe „moineșteanul universal” (apud. Șerban Cioculescu) stând în piciorul stâng pe vârful unei piramide plimbată de un cal amplasat pe un cărucior cu patru roți (DADA, în limba franceză, are semnificația de căluț de jucărie).

Monumentul Eroilor din Războiul pentru Independenţă (Monument istoric B) se află într-o zonă pitorească, Parcul cu Tei. Acest monument a fost ridicat  în anul 1908, pentru a comemora erorii căzuţi pe câmpurile de luptă în cadrul Războiului de Independenţă din perioada 1877-1878. Se spune că în trecut, în serile de vară, parcul era vizitat de mulţi oameni care priveau cum fanfara militară mărşăluia în apropierea monumentului şi intona imnuri şi melodii de dans la modă, iar fetele dansau cu cavalerii lor la lumina lămpilo (c.f. Eustațiu Dobru, 2003; c.f. Ion Acăi, 2004).
Monumentul Eroilor din Războiul pentru Independenţă
Sculpturile emblematice pentru mişcarea avangardistă, Foarfeca DADA, Grifonul şi sufletul lui Tristan Tzara realizate de către Marius Leonte se află în Parcul DADA din Municipiul Moineşti şi reprezintă un omagiu adus confondatorului mişcării culturale dadaiste.           
 
Cavalerul de Cucuteni reprezintă o sculptură în lemn realizată de către Lucian Tudorache (Piatra Neamț). Este localizată la intrarea în Parcul Băi dinspre strada Tudor Vladimirescu.
 
„Înger Purtător” - Constituie o sculptură în lemn realizată de către Nicolae Popa (București) ; se află în curtea Spitalului Municipal de Urgență Moinești, lângă biserica de lemn cu hramul  „Sfântul Pantelimon”, lângă sculptura „Doru-Metru” - aparat de măsurat dorul de țară, realizat de artistul plastic basarabean Valentin Vârtosu (Chișinău) - reprezintă o lucrare din lemn și metal ce simbolizează greutatea sentimentului de dor de țară a  românilor plecați peste granițe.

Creația sculpturală dadaistă „Sfânta Treime”, realizată tot de Dr. Romeo Dumitrescu, reprezintă o sculptură emblematică pentru mișcarea avangardistă care redă Sfânta Treime în viziune dadaistă.

Înger de Cucuteni - este o sculptură realizată de către dr. Romeo Dumitrescu, amplasată în fața Spitalului Municipal de Urgență Moinești.
 
Cubul Aleator - Ștefan Bandalac (Nijmege, Olanda), doctorat terminat în 2021 în Olanda. - aparat de reformat realitatea pentru obținerea diviziunii.

Păstrătorul Cheilor Cetății reprezintă o sculptură realizată de către Sorin George Purcaru (Iași) și care a fost realizată în cadrul Taberei de Pictură și Sculptură,  la data de 4.09.2015. Monumentul se regăseşte în faţa clădirii Primăriei Moinești.
Monumentul „Centenarul României

Monumentul a fost inaugurat în anul 2018 și este o lucrare de artă urbană din bronz, realizată după modelul plachetei concepute de academicianul Corneliu Popescu , înfățișând harta României Mari, încadrată de Tricolor, peste care sunt suprapuse efigiile lui Mihai Viteazu, Al. I. Cuza și Regele Ferdinand Întregitorul, cu inscripția „100 ani de la Marea Unire”.

În fundația monumentului este turnat un cilindru de bronz ce reprezintă o capsulă a timpului , în care a fost introdus un hrisov cu mesajului primarului la Centenarul României Mari, ca o legătură simbolică între generații.
Monumentul „Centenarul României”
Efigia Tristan Tzara se află vis-a-vis de Parcul DADA, într- zonă verde amenajată, în locul în care a existat locuința cofondatorului mișcării culturale dadaiste. Monumentul a fost ridicat de Societatea Cultural-Literară „Tristan Tzara, al cărei președinte era regretatul profesor  Vasile Robciuc (1942-2018) în anul 1991.
 
C. Monumente civile, edificii economice, culturale cu atractivitate turistică
Fosta Şcoala de Băeți este monument istoric (B) aflat în evidenţa Ministerului Culturii şi Cultelor.
 
D. Muzee și colecții publice
Galerile de artă Geneza, MansArta, Centrul Cultural găzduiesc vernisaje de pictură, sculptură şi au menirea de a întregi oferta culturală a municipiului. Colecția de ex-libris-uri dedicată lui Tristan Tzara şi mişcării DADA de la Biblioteca Municipală este una reprezentativă cu lucrări aparținând unor autori din țară și din străinătate.    Colecția de etnografie, folclor și meșteșuguri/tradiții de la Biblioteca Municipală este una reprezentativă pentru întreaga zonă și va constitui nucleul viitoarei colecții din cadrul proiectului muzeului de patrimoniu al municipiului Moinești (Solicitare de analiză a potenţialului turistic al Municipiului Moineşti, jud. Bacău, 2017).
 
Colecția de fotografie artistică intitulată „Datini și tradiții ancestrale” de la Biblioteca Municipală reprezintă lucrări de artă fotografică aparținând artistului Ioan Viorel Cojan – membru al Asociației Internaționale a Fotografilor profesioniști, vicepreședinte al Uniunii Artisticilor Plastici Bacău, laureat al numeroase premii la nivel mondial. Respectiva colecție concretizează cercetarea datinilor și tradițiilor sărbătorilor de iarnă de către autor pe parcursul anilor 1976 – 2011, cele mai bune fotografii surprinse la aceste evenimente din Dărmănești, Dofteana, Asău, Moinești, etc. sunt expuse în Galeria de artă Etaj I din cadrul Bibliotecii municipale Moinești (Solicitare de analiză a potenţialului turistic al Municipiului Moineşti, jud. Bacău, 2017).
 
Colecția Teodor Vladimir Pandele de la Biblioteca Municipală de aparate și aparatură foto clasice, constituită în memoria celui care a fost un artist și un profesor inimos; domnia sa a fost membru al Uniunii Artiștilor Fotografi din România, pedagog și colecționar renumit – în cadrul colecției există, de asemenea, albume de fotografii, înscrisuri, planuri pentru lecții tematice de predare a artei fotografice, filme și diapozitive pe peliculă (Solicitare de analiză a potenţialului turistic al Municipiului Moineşti, jud. Bacău, 2017).
 
Colecția de carte, casete video, CD-uri și DVD-uri în limba franceză de la Biblioteca Municipală (peste 3000 de exemplare) constituită la Biblioteca municipală în cadrul unui program de colaborare interinstituțională cu Biblioteca franceză „Freres Goncourt” din Libourne (Solicitare de analiză a potenţialului turistic al Municipiului Moineşti, jud. Bacău, 2017).
 
Colecția de fotografii de epocă „Moineștiul de altădată de la Biblioteca Municipală  având ca tematică istoria municipiului Moinești – reprezintă încununarea eforturilor a numeroși colecționari care le-au donat municipalității; întreaga colecție este salvată pe format digital, lucru care a constituit un factor benefic, deoarece o parte a fotografiilor/dagherotipurilor originiale nu mai există fizic, ci doar în această formă arhivată; multe dintre aceste imagini sunt expuse și constituie, din anul 2011, o expoziție permanentă în holul central al Primăriei municipiului Moinești; în anii 2012 – 2013 aceste expoziții i-au fost adăugate noi exponate reprezentând reproduceri digitale ale unor fotografii de epocă cu tematica istoria exploatării petrolului pe aceste meleaguri; de asemenea, în cadrul expoziției există și o ediție bilingvă româno – engleză a unei cronici a exploatării aurului negru – document care a necesitat o cercetare laborioasă de-a lungul mai multor ani și care atestă începuturile istoriei exploatării petrolului din România la Moinești. Cronica are ca punct de plecare un document din anul 1440 – un act de donație a boierului Fane Porcul către Mănăstirea Bistrița: „Dau întru folosință pentru vecie Lacu’ păcurii ....” (Solicitare de analiză a potenţialului turistic al Municipiului Moineşti, jud. Bacău, 2017).
E. Vestigii arheologice
 
Casa Kadish și Cimitirul Evreiesc se află pe o colină la poalele dealului Osoiu şi reprezintă cel mai relevant document cu privire la existenţa comunității evreieşti în municipiul Moineşti. Cele două obiective se află în proximitatea ariei protejate Pădurea cu Pini şi adăpostește un număr important de morminte. Demnă de remarcat este piatra funerară din cimitr a rabinului Dov ben Iehuda, este inscripționat anul 1740. Aici sunt înmormântaţi și evreii care au luptat şi au căzut pe câmpurile de luptă pentru Independenţa României - Sunt de remarcat mormintele de marmură neagră ale lui Hehrman Leonti și Leib Boiangiu, veterani eroi decorați ai războiului din 1877-1878. Aici se odihnește Roza Theiller, soția unui cunoscut om de afaceri - familia lor  a oferit, de-a lungul anilor, mai mult de două mii de burse școlare elevilor din familii sărace, familii de  evrei, români și mixte.
Cimitirul Evreiesc
Cetățuia (monument istoric A) reprezintă o cetate dacică fortificată ce a fost construită între secolul II î.Hr și secolul II d.Hr. Prima observație asupra sitului a avut loc în 1986 când au fost descoperite diferite tipuri de obiecte din ceramică, precum vase borcan, cești-opaițe, cupe, fructiere, amfore. Noi descoperiri au avut loc în 1989, atunci când a fost scoasă la iveală groapa turnului de apărare cu o lungime de 11 m, o lățime de 6,5 m și o înălțime de 0,80 m. Alte locuințe de suprafață au fost descoperite în perioada 1990-1992, dar și o serie de obiecte din fier și doi denari romani republicani. Această cetate se remarcă prin rolul de apărarea zonei care asigura trecerea din Moldova în Transilvania prin trecătoarea Ghimeș.
F. Parcuri
 
Parcul Băi reprezintă pentru municipiul Moineşti cea mai renumită şi cea mai importantă zonă verde amenajată, aceasta lăudându-se cu o istorie de aproximativ 160 ani, grație descoperirii, în acest perimetru, a izvoarelor cu apă minerală. Suprafaţa parcului este de 33,75 ha, distanţa dintre extremităţile sale geografice de pe axa NE-SV fiind de 1350 m, iar lăţimea maximă ( axa NV-SE) de 335 metri.
 
Acest spațiu verde reprezintă un loc prielnic pentru plimbări, practicarea de sporturi, jocuri, odihnă în aer liber grație microclimatului ozonat, florei existente (salcâmii care au o vârstă de peste 100 ani, mesteceni, arini, brazi, ulmi) și a amenajărilor realizate printr-un proiect demarat cu fonduri europene, în valoare de aproximativ un milion de euro. În această oază răcoroasă de verdeață, temperatura pe timpul verii este cu 4-5 grade Celsius mai mică decât în restul orașului.
 
Parcul Orizont se află pe versantul nordic al dealului Osoiu și reprezintă unul dintre spațiile verzi cu cele mai bune puncte de belvedere asupra oraşului şi a împrejurimilor; este dotat cu alei din plăci de piatră, bănci de ședere, locuri de joacă pentru copii, zonă special amenajată pentru picnic ce cuprinde 7 foișoare dotate cu bănci de ședere, 3 grătare, un pavilion hexagonal din lemn dotat cu bănci de ședere și un grătar central, 20 locuri de parcare; mai nou, aici există o investiție privată - o unitate de alimentație.                              
 
Parcul DADA - Tema parcului central este reprezentată de curentul dadaist, acesta bucurându-se de o reconfigurare geometrică și arhitecturală a spaţiului. Un proiect de reamenajare peisagistică a zonei a fost implementat aici în vara anului 2007 cu o finanțare din partea concernului OMV Petrom. Sculptura emblematică pentru mişcarea avangardistă Foarfeca DADA (autor Marius Leonte) şi de puntea de lemn peste bazine) către gazonul şi liniile curbe dinspre Casa Căsătoriilor. Pe lângă „Foarfeca DADA”, Parcul deține Sculptura emblematică pentru mişcarea avangardistă Grifonul (autor Marius Leonte) și Sculptura emblematică pentru mişcarea avangardistă Sufletul lui Tristan Tzara (autor Marius Leonte - București).
 
Parcul „Tei” cu o suprafață de 0,44 ha, dispune de locuri de joacă pentru copii, un ansamblu statuar si Monumentul dedicat eroilor din Primul Război Mondial;
 
Parcul Pădurea de Pini se află în cadrul singurei arii protejate din municipiu a cărei suprafață măsoară 15 hectare, reprezentând o plantaţie realizată de Societatea petrolieră Steaua Română în anul 1930, cu scopul de a evita producerea alunecărilor de teren din zonă, fiind, de asemenea, unica rezervaţie naturală de pini negri din judeţ şi una dintre puţinele de acest gen din România şi din Europa. Amplasat pe versantul sud-estic al Dealului Osoiu, parcul dispune de alei amenajate din piatră cubică, poteci prin pădurea de pini, 2 foișoare și numeroase spații pentru ședere și picnic.
G. Săli de conferinţe, centre expoziţionale

Centrul Cultural din municipiul Moinești -  Un spațiu destinat organizării și desfășurării de simpozioane, conferințe, colocvii, etc; concerte de muzică clasică, operă, jazz, etc.; recitaluri; cinema 3D-4K. Construit în 1954, fostul cinematograf a fost pentru mai multe zeci de ani principalul spațiu de cultură al municipiului Moinești.

În incinta clădirii funcționau un cinematograf / sală de spectacole, ambele fiind închise după anul 2000. Începând cu anul 2014 s-a derulat, în parteneriat cu CJ Bacău o investiție importantă de reabilitare generală a acestui edificiu – „Transformarea Clubului Lira în Centru Cultural”. În urma acestei investiții, clădirea cunoscută până atunci drept „Clubul LIRA” a redevenit un important obiectiv având o sală modernă de spectacole cu cinematograf, o sală multimedia pentru conferințe și simpozioane și spații de cazare și birouri.
Centrul Cultural din municipiul Moinești
Scena Teatrului de vară din Parcul Băi găzduieşte concerte de muzică clasică, operă, jazz, etc.; recitaluri; cinema; festivaluri și competiții sportive;

Informaţii si foto furnizate de către Primăria Municipiului Moinești, Bacău.
Înapoi la cuprins