Informatii Delta Dunarii - Romania - Ghid Turistic Romania

CARACTERIZARE GENERALA
Delta Dunarii, rezultat complex al interactiunii dintre Dunare si mare, se gaseste în prezent, în cea mai mare masura, sub influenta activitatii fluviului.
Delta Dunarii este situaua in partea de est a Romaniei si la extremitatea sud-estica a Ucrainei si se prezinta in forma clasica a literei delta, avînd forma unui con plat cu varful în punctul de separare a bratelor fluviului în zona strâmtorilor dintre Orlovka si Isaccea. La est de acest punct, valea se largeste marcând delta propriu-zisa care, înainte ca fluviul sa se verse în Marea Neagra, se extinde pe o suprafata de 100 km lungime x 100 km latime, iar de aici se continua în interiorul marii pe o distanta de aproximativ 10-15 km.

Fiind înconjurata la nord de Podisul Bugeacului, la vest de Podisul Dobrogei de Nord si partial de Podisul Bugeacului, iar la est si sud-est de Marea Neagra, zona de varsare a Dunarii se individualizeaza net ca ca unitate fizico-geografica aparte si este formata din Delta Dunarii (inclusiv zonele lacustre de la nordul si sudul deltei propriu-zise) si sectorul maritim din fata deltei. Sectorul maritim din fata deltei este zona în care se produce amestecul apelor fluviale cu cele marine. El se întinde în general pâna la izobatele de 20-25 m.

Delta Dunarii, inclusiv zonele lacustre periferice se întinde în nord pâna la paralela de 46*42’ latitudine nordica (tarmul de nord al lacului Chitai), în sud pâna la 44*24' latitudine nordica (Gura Buhazului), spre vest pâna la 28*14' longitudine estica (tarmul de vest al lacurilor Ialpug si Cugurlui), iar înspre est pâna la 29*46' longitudine estica (gura bratului Noul Stambul).
Intre limitele prezentate, Delta Dunarii (inclusiv zonele lacustre periferice) are o suprafata de aproximativ 564.000 ha dintre care 442.300 ha pe teritoriul României si 124.000 ha pe teritoriul Ucrainei.

RETEAUA HIDROGRAFICA
Reteaua hidrografica principala este constituita din bratele fluviale Chilia, Sulina si Sf. Gheorghe, iar cea secundara este formata din sahale, gârle, canale, jepse si periboine. Sahalele sunt foste brate ale Dunarii, aflate în prezent într-un stadiu de colmatare. Gârlele, ca si sahalele sunt elemente de retea hidrografica naturala, caracterizate prin dimensiuni mult mai mici. Jepsele sunt elemente depresionare de forma alungita care au rol de retea hidrografica numai în timpul apelor mari. Periboinele sunt mici sparturi de litoral.
Lacurile de delta, considerate tip aparte, pentru caracterul lor specific, se întâlnesc mai ales în zona deltaica dintre bratele principale.

Cele mai importante lacuri de delta se gasesc în zona cuprinsa între bratul Chilia si Razelm. Ele sunt: Tatanir, Furtuna, Matita, Merhei, Babina, Trei Iezere si Bogdaproste în Ostrovul Letea, Obretinul taiat de Canalul Sulina, Gorgova, Isacova, Rosu, Puiu si Lumina în Ostrovul Sf. Gheorghe iar în Ostrovul Dranov lacul cu acelasi nume. Suprafata lor nu depinde decât în mica masura de variatia nivelului apelor Dunarii.
Lagunele maritime sunt foste golguri barate de cordoane litorale, având înca legatura cu marea. In afara de cele mai mari, respectiv Razelm, Golovita, Zmeica, si Sinoe.
Mlastinile sunt suprafete acoperite permanent sau aproape permanent cu apa, dar aceasta nu este suficient de adânca, astfel încât sunt invadate de stuf si vegetatie de balta. Japsele sunt acele depresiuni alungite, cu un relief aproape plat, lipsite aproape complet de neregularitatii, dar având o sectiune transversala concava.

Fluviul se desparte în trei brate principale de la nord spre sud, dupa cum urmeaza: Bratul Chilia, Bratul Sulina, si bratul Sf. Gheorghe. La nivel scazut al fluviului, acestea transporta 60%, 21%, si respectiv 19% din apele Dunarii, iar la nivel ridicat, 72%, 11% si 17%. In perioada de crestere a apelor, din cauza insuficientei capacitati de transport a întregului volum de apa pe cele trei brate de varsare.
Având o asemenea suprafata, Delta Dunarii este, ca marime, a doua din Europa dupa Delta Volgai (18.000 km2), fiind urmata de cea a Padului (1.500 km2).
In delta fluviala predomina prafuri, argile, mâluri si turbe. Este caracteristica prezenta foarte redusa nisipurilor, pe cand in delta fluvio-maritima predomina nisipurile organice.

Din totalitatea elementelor fizico-geografice, morfo-hidrografice este aceea care exprima cel mai bine specificul fizico-geografic al zonei de varsare a Dunarii. Acest lucru este cu atât mai evident, cu cât însasi raionarea fizico-geografica se suprapune evident peste raionarea morfo-hidrografica.
a) Caracterizarea morfo-hidrografica generala. Zona de varsare a Dunarii este din alcatuita patru mari subunitati:
1. Delta propriuzisa, între zona lacustra Ialpug-Catlabug-Chitai si complexul lagunar Razelm-Sinoe (383 000 ha).
2. Zona lacustra Ialpug-Catalpug-Chitai, la nord de bratul Chilia (86 000 ha).
3. Complexul lagunar Razelm-Sinoe, inclusiv grindul Chituc (95 000 ha).
4. Setorul maritim din fata deltei
Cele mai adânci, dispuse de asemenea dispersat, se întâlnesc în anafoarelede pe bratele principale. Astfel, pe bratul Chilia patul albiei coboara la -36m, pe bratul Tulcea la -34m, pe Sulina -18m, iar pe bratul Sf. Gheorghe sub -26m.
b) Elementele morfo-hidrografice. Delta Dunarii este un adevarat mozaic de elemente morfo-hidrografice. In cadrul acestora se deosebesc doua mari categorii: 1) pozitive (grindurile fluviale, cordoanele litorale, grindurile maritime complexe, litoralul deltei) si 2) negative.

Sectorul maritim din fata deltei se întinde pe o fâsie lata de 10-15 km, aproximativ pâna la izobatele 20-25 m. Din punct de vedere morfologic este o câmpie litorala submersa, sector marginal prelitoral al platformei continentale din nord-vestul bazinului Marii Negre.
Circulatia apelor se face în special sub influenta vânturilor si este caracterizata atât de prezenta unor curenti a caror directie generala este de la nord-est spre sud-vest, cât si de existenta unor  curenti turbionari la sudul proeminentelor litoralului deltei.

Delta Dunarii, ca unitate fizico-geografica aparte, se individualizeaza si din punct de vedere climatic. Elementele climatice fiind generate în special de radiatia solara si circulatia atmosferica, prezinta caractere specifice datorita atât existentei marilor întinderi de apa, cât si vecinatatii cu marea.
Delta Dunarii se gaseste într-o zona de interferenta a traseelor de deplasare a maselor de aer, care se formeaza deasupra Oceanului Atlantic, bazinul Mediteranean si continentul Eurasiatic. Caracterul continental al climei devine mai putin predominant, pe masura apropierii de litoral.

Caracterizarea anotimpurilor.
Iarna este relativ calduroasa, temperaturile medii din cea mai friguroasa luna (ianuarie) fiind în jur de -10 grade.
Primavara (martie - aprilie) este uscata si racoroasa. Incalzirea se manifesta uneori din februarie, însa temperaturile medii pozitive se stabilesc abia în martie. Temperaturile pot urca deseori ziua pâna la 20-25 grade C, iar o data cu invazia maselor de aer rece, pot scadea sub -10 grade C.
Vara esta calda si secetoasa. Incepe de obicei în luna mai si se termina la sfârsitul lunii septembrie. In mai temperatura medie este de +15 grade C, dar sunt înregistrate si raciri provocate de trecerea fronturilor reci, temperatura coborând uneori pâna la +5 grade C.
Toamna începe în octombrie si dureaza pâna la începutul celei de-a doua jumatate a lunii decembrie. Temperatura se ridica ziua pâna la 20 grade C, a doua jumatate a toamnei este ploioasa si racoroasa, temperatura aerului scade sub 15 grade C.

VEGETATIA
In Delta Dunarii, conditiile biologice deosebit de favorabile create de prezenta permanenta sau aproape permanenta a apei, face ca vegetatia sa se dezvolte luxuriant. Predominanta elementului acvatic atrage dupa sine o dezvoltare predominanta a vegetatiei de balta îndeosebi a vegetatiei palustre dure, din care caracteristic pentru Delta Dunarii este în primul rând stuful.Intr-adevar aici se gaseste cea mai compacta suprafata stuficola de pe glob (aproximativ 240 000 hectare).

Prezenta si dezvoltarea vegetatiei sunt în directa dependenta de variatia în timp si spatiu a regimului hidric. De aceea în Delta Dunarii, între repartitia vegetatiei si cea a elementelor morfo-hidrologice exista deseori o vizibila concordanta. De asemenea, ghiolurile, mlastinile, japsele, grindurile fluviatile, litoralul sau sectorul marin din fata delte, constituind biotopuri si biocenoze aparte, au fiecare dintre ele o vegetatie specifica.
Vegetatia din Delta Dunarii este în general de trei categorii: acvatica, palustra si de uscat.

1. Vegetatia acvatica se afla în grupa complexelor de biotopi de gârle, mlastini si lacuri. Ele ocupa portiunile cele mai adânci ale depresiunilor din acest sector al deltei.
Dintre plantele submerse, cele mai frecvent întâlnite sunt diferitele specii de Potamogeton, bradis, sârmulita sau vârjoaica, coada calului, otratel, formatiuni de caracee si altele. Plantele submerse au o larga dezvoltare atât în ghioluri si gârle putin adânci, cât si în mlastini.
Dintre plantele cu frunze plutitoare, cel mai frecvent întâlnite sunt nufarul alb si nufarul galben, plutnita, ciulini de balta, broscarita, rizacul etc. Plantele cu frunze plutitoare sunt raspândite atât în ghioluri cât si pe marginea gârlelor si canalelor.
2. Vegetatia palustra, este caracteristica pentru zonele mlastinoase; ea este dezvoltata cu precadere în delta dintre zona lacustra Ialpug-Catlabuc-Chitai si complexul lagunar Razelm-Sinoe. In cadrul acestei vegetatii predomina stufarisurile, ea fiind formata în principal din stuf, papura, pipirig, rogoz etc.
3. Vegetatia de uscat. Vegetatia de uscat din Delta Dunarii este de mai multe feluri: paduri amestecate (paduri de sleau), paduri de salcii pasuni si culturi agricole.

FAUNA
Ca si vegetatia, fauna Deltei Dunarii este deosebit de bogata. Numeroaselor specii ale faunei locale li se adauga numeroasele elemente ihtiologice marine patrunse în apele deltei pentru ecloziune si hrana, cât si numeroasele specii de pasari migratoare, deoarece prin aceasta regiune trec cinci cai principale de migratie. Datorita conditiilor biologice favorabile, cât si a unei relative izolari, se gasesc aici multe specii de pasari care în alte regiuni de pe glob ori au disparut tiganusul, gasca cu gatul rosu, lopatarul etc, ori sunt pe cale de disparitie cormoranul pitic, pelicanul alb si pelicanul cret, pasarea ogorului etc. Bogatia de fauna se manifesta si în mediu acvatic si pe uscat, datorându-se atât întrepatrunderi apei cu uscatul, cât si a vecinatatii apelor Dunarii cu cele marine.

Cea mai importante categorie de fauna, întâlnita în Delta Dunarii este fauna piscicola, remarcabil de bogata în specii, cuprinzând 75 de specii. Majoritatea sunt specii de apa dulce (în numar de 44), celelalte fiind specii migratoare care apartin faunei din Marea Neagra si care trec prin Delta Dunarii în special în timpul perioadei de migratie. Cam 30% din specii sunt exploatate prin pescuitul comercial intensiv, dezvoltat foarte mult în ultimii 20 de ani. Ca urmare a "transformarilor" (regularizari si adaptari ale cursurilor de apa, poldere etc.) care au avut loc în ultimele decenii în jurul si în interiorul Deltei Dunarii, marea majoritate a populatiilor de pesti sunt într-o situatie critica si deosebit de critica.

Pasarile
Pasarile reprezinta una dintre cele mai mari bogatii faunistice a Deltei Dunarii, unde în terenurile umede, lucii de apa, zone mlastinoase, marile întinderi ale câmpurilor de stuf si apadurilor de sleau, ofera arii extinse de hranire si cuibarit pentru populatiile de pasari din zona de varsare a Dunarii. Aceste zone, desi reduse în mod considerabil fata de întinderile lor de odinioara, sunt înca destul de vaste în comparatie cu marea majoritate a celorlalte terenuri umede din Europa.
In Delta Dunarii au fost observate peste 300 de specii de pasari. Din punct de vedere al dinamicii ornitofaunei Delta Dunadii si în special litoralul Marii Negre dintre Baia Musura si Gura Portita reprezinta unul din cele mai importante locuri (cai de migratie) pentru majoritatea pasarilor din jumatatea estica a Europei si chiar din nord-vestul Asiei, pe aici migrând sau venind ca oaspeti de iarna specii ca: lebada cântatoare, lebada siberiana, gâsca cu gât rosu, ploierul nordic multe specii din genul piciorongilo.